Legendele Tarii Barsei

Sanpetru se numara printre cele 14 asezari intemeiate de colonistii germani in 1211 in Tara Barsei, asezari care au dainuit pana in prezent. În urma cercetarilor, s-a constatat ca dialectul populatiei se aseamana foarte mult cu cel al locuitorilor din partile Rinului. Acolo se vorbeste si în prezent un dialect asemanator cu cel al sânpetrenilor. Se presupune deci ca sasii care au fondat comuna Sanpetru au dat denumirea acestei localitati în amintirea tinutului sau localitatii de unde au plecat. Ei erau tarani germani liberi, si au adus in Sanpetru cele mai avansate metode agrotehnice din Evul Mediu (de exemplu, asolamentul trienal).

Din acele vremuri a ramas si emblema Sânpetrului, care reprezinta doua chei încrucisate asezate pe un scut.

Localizare:

Sanpetru (Petersberg, Barcaszentpéter) se afla la poalele Dealului Lempes (704 m), in zona de centru-nord a Tarii Barsei, la 6 km de municipiul Brasov. Se invecineaza la nord cu comuna Bod, la vest si sud cu municipiul Brasov si la est cu comuna Harman.

Date statistice:

Suprafata: 30.74 Km patrati
Altitudine: 526 m
Populatie: 3973 locuitori
Densitate: 114 loc/km patrat
Etnia predominantă este cea română (86,3%), urmată de cea germană (9,6%) şi de cea maghiară (3,2%).

Istoric

Petersburg, Sant Petru sau Mons Sancti Petri. Sub aceste denumiri apare Sampetru de-a lungul anilor.

Descoperirile arheologice în diferite parti ale Tarii Bârsei sii izvoarele narative si documentare ale istoriei dovedesc ca Tara Bârsei si împrejurimile ei au fost locuite de oameni din timpuri stravechi si pâns astazi. Astfel, in hotarul comunei Sampetru s-au gasit urme ale omului neolotic în Dealul Brânzei. Pe malul Oltului si al baltilor ce le formeaza s-au gasit locuinte lacustre de forma patrata si rotunda datate cu 4-5 mii de ani in urma. Poporul locuitor era traco-fenician, numeros pe la anii 3000-2000 î.e.n. în sud-estul Europei. Se stie ca poporul trac se închina la idoli, si un asemena idol, reprezentând un tap din lut ars, a fost gasit la hotarul cu comuna Bod. Pe Dealul Brânzei, s-au gasit idoli din lut pictati si tatuati. Din epoca fierului (Latene) s-au gasit, pe Dealul Lintei, cu ocazia sapaturilor facute de I.Teutsch, un dublu mormânt cu oase si cenusee de oale prost arse, alaturi de topoare din piatra cioplita presupunându-se ca aici ar fi fost un cimitir dacic.

În anii 1959-1960, continuând sapaturile pentru descoperirea monedelor din hotarul comunei Sânpetru, s-a gasit un tezaur compus din 16 piese grecesti si macedonene, numite tetradrahme, ce dateaza din secolul II î.e.n. Piesele se gasesc la muzeul municipiului Brasov.

Din secolul VI î.e.n. si pâna în sec. II al e.n., când are loc razboiul de cucerire a Daciei de catre romani, Tara Bârsei a fost locuita de geto-daci, din care s-a format poporul dac însusi, stapân al acestor plaiuri pâna în anul 106 e.n. Urme de viata dacica sunt foarte numeroase în Tara Bârsei, dintre cele mai importante fiind: cetatea dacica de la Teliu, cetatea dacica situata între Râsnov si Vulcan, cunoscuta sub numele de “Cumidava”.

Dupa retragerea împaratului Aurelian, în anul 274, din Dacia, aceste locuri au fost cotropite de vizigoti si huni.

În secolul VI al e.n., s-au asezat în Tara Bârsei o populatie slava, cu care populatia autotohtona ducea o viata de buna vecinatate, de prietenie si colaborare, pâna în secolul X-XI, când slavii dispar, asimilati de populatia bastinasa, mai numeroasa. Slavii au construit cetati din pamânt, de tip Moresti. Mai târziu, aceasta cetate a servit drept aparare în timpul navalirilor tatarilor, fapt pentru care a fost numita “Biserica tatareasca”, descoperita în imediata apropiere a comunei Sampetru, pe Dealul Lempesului.

În secolul XI-XII, Transilvania este cucerita de unguri. Colonizarea Transilvaniei cu germani a avut loc în timpul domniei regelui Géza al II-lea (1142-1162), o data cu mutarea prisacilor de pe linia Muresului pe linia Oltului, în regiunea pustie de granita, aflata la dispozitia regelui.

Colonistii germani întemeiaza, dupa anul 1211, în Tara Bârsei, 14 asezari care au dainuit pâna în prezent. Printre aceste localitati se numara si Sânpetru.

Cetatea si capitala cavalerilor era Feldioara, de unde duce un drum spre Pasul Butii (Muntii Buzaului) unde au construit cetatea Crucenburg (Kreuzburg). Artera principala a acestui drum trecea prin Bod-Sanpetru-Harman-Prejmer-Teliu-Valea Buzaului-Tabla Butii. De-a lungul acestui drum stategic s-au dezvoltat primele asezari sasesti amintite în 1240: Feldioara, Sânpetru, Harman, Prejmer.

Primul document despre existenta comunei Sânpetru dateaza din anul 1240 când regele Bela al IV-lea a supus Biserica “Sfântu Petru” manastirii Cârta din Tara Fagarasului, care încaseaza pentru un timp dijmele si veniturile cuvenite bisericii.

Biserica în stil romanic construita pe dealul Sânpetrului datează tot din secolul XIII, dar a fost dărâmată în mare parte la 1794. Urmele unei picturi aflată pe unul dintre pereţii cetăţii fortificate a dus la presupunerea că, pe acest loc, cistercienii construiseră o mănăstire în jurul anului 1240.

Satul a avut mult de suferit din cauza navalirii turcesti din anul 1432. Pentru a se apara pe viitor, locuitorii au inceput constructia zidurilor fortificatiei taranesti pana la inaltimea de 8 metri. Documentele atesta un incendiu puternic in 1625 care a distrus arhiva satului, nemairămânând în ea decât acte de după 1750. O noua navalire turceasca in Tara Barsei a avut loc in anul 1658, cand satul arde din nou. În 1713 s-a prăbuşit turnul clopotniţei, iar la 1760 un nou incendiu distruge până la temelie casele a 30 de proprietari de pământuri, 48 rămânând fără hambare şi grajduri. Anul 1769 este marcat şi el de un incendiu devastator. Între 1778 şi 1782 este construită noua clopotniţă, care se prăbuşeşte totuşi, provocând mari pagube.

În anul 1900 documentele atesta că în Sânpetru trăiau 2.173 de locuitori, dintre care 1.183 saşi, 942 români şi 47 maghiari. După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945, 224 de saşi sunt deportaţi în U.R.S.S.. Dintre aceştia, 55 vor muri acolo, restul întorcându-se acasă ori emigrând direct în Germania.

La 25 august 1937 ia fiinţă prima şcoală de instructori planorişti din Romania, pe aerodromul de la Sanpetru, avandu-l ca instructor pe pilotul german Ernst Philipp.

În perioada anilor ’50 – ‘60 autorităţile comuniste aduc în Sânpetru ţărani din diferite locuri ale ţării. După emigrarea unui număr însemnat de saşi în Germania, în 1958 – 1960, în localitate au mai rămas circa 700 de saşi. Astăzi Sânpetru numără în jur de 3.400 locuitori.

Sarbatori locale, traditii si obiceiuri:

Zilele Sanpetrului – Sunt sarbatorile anual de St. Petru si Pavel, ocazie cu care sampetrenii participa la Festivalul “Ratusca de primavara”, dedicat traditiei campenesti a locului. Timp de doua zile, locuitorii participa la intreceri sportive desafasurate pe stadionul local si la programe folclorice. Elementul de atractie il constituie in fiecare an demonstratiile aviatice. In 2011, Festivalul “Ratusca de primavara” ajunge la a XV-a editie.

Obiective turistice:

Modalitati de a ajunge:

Rutier: iesirea din Brasov pe Calea 13 Septembrie, apoi pe drumul judetean 103.
Rutier: cu autobuze din ora in ora de la Autogara 1 Brasov (langa Gara).